2012 începe cu ameninţarea crescândă a unui război în Golful Persic

5 ianuarie 2012

Anul începe cu ameninţarea unui nou război american, de această dată împotriva Iranului. Într-un  schimbul recent de cuvinte, SUA a ignorat o avertizare venită din partea Iranului. Acesta a cerut ca portavionul American USS John C. Stennis  să nu se întoarca în Golful Persic, deoarece  reprezintă o amenințare pentru Iran.

Statele Unite şi Uniunea Europeană au crescut în mod deliberat tensiunile din Golf prin sancţiuni economice care ar putea dăuna grav economiei iraniene, deja slăbită. Preşedintele Obama a semnat sâmbătpă Actul de Autorizare a Apărării Naţionale (NDAA) care include o măsură de penalizare a companiilor străine care fac afaceri cu Banca Centrală Iraniană. Aceasta măsura are potenţialul de a bloca exporturile de petrol ale Iranului. Luna aceasta,UE va lua în calcul un embargo asupra importurilor de petrol din Iran pentru statele sale membre.

Impactul asupra economiei din Iran s-a văzut imediat. Luni, rialul a scăzut cu 11 procente faţă de celelalte valute, forţând Banca Centrală să intervină. Începând cu luna septembrie, moneda s-a depreciat cu circa 35 de procente, agravând rata ridicată a inflaţiei.  Vânzările de petrol şi gaze reprezintă 80 la sută din veniturile Iranului de pe urma exportului.

Teheranul a răspuns la acest război economic al Washingtonului  ameninţând cu blocarea Strâmtorii Ormuz în cazul în care se vor aplica restricții privind exporturile sale de petrol. Marina SUA a avertizat că "nu va tolera" o restricţie privind accesul său în Golf. Mass-media americană şi internaţională şi-a îndreptat privirile spre exercițiile navale și testele de lansare ale rachetelor iraniene pentru a  demoniza Iranul, a denunţa "agresiunea" iraniana  şi pentru a anunţa pericolele unui "Iran nuclear".

Administrația americană  foloseste încă o dată pretexte nefondate despre arme nucleare pentru a genera panică în rândul publicului şi pentru a crea climatul politic necesar pentru o aventură militară nechibzuită. Recentele comentarii ale secretarului apărării Leon Panetta, care a declarat că Iranul ar putea realiza o armă nucleară în termen de un an de zile şi a avertizat că Statele Unite vor "lua toate măsurile necesare pentru a se ocupa de această problemă," sunt un ecou al retoricii beligerante a preşedintelui George W. Bush şi a vicepreşidentelui Dick Cheney care în 2002 se pregăteau pentru a invada Irakul.

Acesta este un an al alegerilor prezidenţiale. Obama este pus sub presiune de  potenţialii săi  rivali republicani pentru a adopta o postură chiar mai belicoasă faţă de Iran. Candidatul la preşedinţie Rick Santorum a declarat duminică că el ar "anihila" facilităţiile nucleare ale Iranului prin lovituri aeriene daca  Teheranul nu ar conveni să le deasambleze. Casa Albă se afla în acelaşi timp şi sub presiunea Israelului, care cere să fie luate măsuri împotriva Iranului.

Pe parcursul anului trecut Iranul a deţinut un loc central în calculele administraţiei Obama privind Orientul Mijlociu. Luaţi prin surprindere de tulburările din Tunisia și Egipt, Statele Unite şi aliaţii săi europeni au exploatat protestele anti-guvern din Libia. Ei au intervenit pe plan militar cu bombardamente criminale care au vizat înlăturarea lui Gaddafi şi instalarea la Tripoli a unui regim marionetă. Metode similare sunt utilizate acum împotriva regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad,  aliatul regional cheie al Iranului.

Eforturile SUA pentru a-l izola și submina pe Assad au primit asistenţă considerabilă din partea Turciei, care exploatează aşa-numita “primavară arabă” pentru a-şi atinge propriile ambiţii, acelea de a fi o putere regională. Încurajat în ultimele luni de Washington, guvernul turc s-a retras din legăturile aflate în curs de dezvoltare cu Iranul şi a devenit un sponsor al grupurilor de opoziție anti-Assad.

Nereușind să obțină continuitate pentru prezenţa trupelor sale în Irak, Washingtonul complotează cu partidele sunite împotriva guvernului irakian al prim-ministrului Nouri al-Maliki,  considerat a fi într-o alianţa prea strânsă cu Teheranul. SUA exploatează disputele sectare din Bagdad, fie pentru a-l sili pe Maliki să se conformeze, fie pentru a rearanja regimul, astfel încât acesta să fie în concordanţă cu interesele americane.

Un document din 20 decembrie al analistului Anthony Cordesman şi a altor persoane de la Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale a dat voce unui sentiment larg răspândit în Washington  că, " dacă SUA nu acţionează mult decisiv, Iranul ar putea fi câstigătorul de facto al invaziei americane din Irak." S-a ajuns la concluzia că " depind multe de ceea ce SUA va face în afara Irakului pentru a descuraja şi controla Iranul."

Administraţia Obama a luat deja măsuri pentru a-şi consolida prezenţa militară în Kuweit şi în alte state din Golf, inclusiv în Bahrain, sediul central al Flotei a 5-a a Marinei SUA. Cu încurajarea Washingtonului, Consiliul de Cooperare din Golf a aprobat în cadrul recentului summit de la Riyadh  crearea unei "uniuni" care implică cooperarea pentru securitate împotriva ameninţărilor externe  - implicit ale Iranului.

Casa Albă a dat joia trecută mare atenţie unei vânzări de arme în valoare de 30 de milioane de dolari spre Arabia Saudită. Arabia Saudită este un aliat al SUA şi un rival al Iranului  când e vorba de influenţa regională din Golf. SUA a anunţat în ziua următoare o afacere de 3.5 miliarde de dolari prin care va vinde sisteme sofisticate de apărare anti-rachetă către Emiratele Arabe Unite. Administraţia Obama a propus EAU în luna noiembrie a anului trecut o alta vânzare de arme. Aceea a inclus bombe de distrugere a buncărelor. Este evident că ţintă sunt instalaţiile nucleare şi militare subterane ale  Iranului.

Pregătirile SUA pentru un război împotriva Iranului nu sunt îndreptate împotriva presupusului program nuclear al ţării, ci vizează continuarea hegemoniei Washingtonului asupra regiunilor strategice, bogate în energie, din Orientul Mijlociu şi Asia Centrală. Statele Unite nu și-a abandonat scopul care a condus la invaziile din Afganistan şi Irak: acela de a exercita un control asupra petrolului şi livrărilor de gaz spre rivalii săi europeni şi asiatici.

Unul dintre principalele obiective  ale lui Obama atunci când a decis să adere la bombardamentele NATO din Libia a fost să submineze  influenţă tot mai mare a Chinei în Orientul Mijlociu şi Africa. Războiul împotriva Libiei a pus în pericol proiecte chineze în valoare de miliarde de dolari. Un embargo asupra petrolului  sau un conflict militar cu Iranul ar avea pentru China consecințe economice chiar mai mari. Iranul este sursa a 11 la sută din importurile de petrol ale Chinei și destinația unor investiţii chineze mari în sectoarele de construcţie şi de energie.

Australia şi SUA au anunţat în noiembrie un nou acord de staţionare a  trupelor americane în nordul țării şi, totodată, extinderea operațiunilor militare şi de informaţii.  Aceste  manevre sunt îndreptate în mod evident împotriva Chinei.

Prin  creşterea tesiunilor politice în Golful Persic, administraţia Obama  sporeşte pericolul alunecării într-un conflict militar care ameninţă să înghită întreaga regiune şi să se răspândească la nivel internațional. Singura forță care poate împiedica o astfel de catastrofă este clasa muncitoare internaţională. Acesta trebuie să fie mobilizată împotriva războiului imperialist şi a esenţei sale, sistemul de profit şi diviziunea demodată a lumii în state naţiuni concurente, în baza programului revoluţiei socialiste mondiale.

Peter Symonds