SUA ameninţă cu un război în Golful Persic

3 ianuarie 2012

Poziţia agresivă a administraţiei Obama faţă de Iran pregăteşte scena pentru o alunecare periculoasă spre un război în Golful Persic. Provocând Teheranul cu o legislație privind ridicarea unui embargo asupra petrolului, SUA ameninţă Iranul cu acţiuni militare în cazul în care acesta răspunde prin închiderea Strâmtorii Ormuz.

Presa a alimentat imediat aceasta situaţie, susţinând Washingtonul  şi defăimând regimul iranian. Un editorial apărut joi în New York Times  a sprijinit ameninţările administraţiei Obama privind  acţiunile militare îndreptate împotriva oricărei încercări iraniene de a bloca Golful Persic. Editorialul a condamnat Iranul pentru "nepăsare şi dispreţ faţă de dreptul internațional" şi a declarat că,       "acesta nu este un guvern pe care orice țară să-l  dorească deţinător al unor arme nucleare."

Alte secțiuni ale mass-mediei au mers un pas mai departe. Ele au susţinut vocile din anuminte cercuri de conducere din SUA şi Israel care sunt în favoarea unui atac preventiv asupra Iranului, pentru distrugerea mijloacelor sale nucleare şi militare. Editorialul din Wall Street Journal s-a folosit de tensiunile legate de Strâmtoarea Ormuz de pentru a avertiza de pericolele unui regim iranian "întărit de o ameninţare nucleară", concluzionând că ar fi "mai bine să se acţioneze acum pentru a opri Iranul."

Cinismul este uimitor. SUA a purtat războaie de agresiune împotriva Afganistanului şi Irakului şi a sprijinit bombardamentele NATO din Libia. Acum ea intensifică în mod deliberat şi neglijent creșterea tensiunilor din Golful Persic,  prin amenintarea cu sancţiuni severe împotriva oricărei ţări străine care face afaceri cu Banca Centrală a Iranului, blocând astfel exporturile de petrol ale ţării. Nu este de mirare că Teheranul a reacţionat la acest act de război economic care ar duce la prăbuşirea economiei sale, deja fragile.

SUA şi Israelul sunt deja implicate într-un război murdar  împotriva programelor nucleare ale Iranului, a celor cu rachete care implică viruşi de computer, a bombardamentor şi asasinatelor. Oricare dintre aceste acte ilegale de sabotaj şi crimă ar fi putut să ducă la un conflict militar. Statele Unite nu numai că a emis propriile planuri detaliate de război, dar şi înarmează aliaţii săi din Golful Persic împotriva Iranului. Casa Albă a dat joi mare importanţă mass media unei vânzari imense de arme spre Arabia Saudită. Vânzarea a fost în valoare de 30 de miliarde de dolari şi a inclus şi 84 de avioane de vânătoare F-15SA, cel mai recent model.

În ceea ce priveşte "ameninţarea nucleară" a Iranului, este necesar să ne amintim minciunile legate de armele de distrugere în masă care au fost utilizate pentru a justifica invazia penală din Irak din 2003. Modus operandi al administraţiei Obama, care acţionează cu sprijinul bipartizan al Congresului, nu este diferit. Cu complicitatea şefului Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică , Yukiya Amano, dovezi dubioase sunt denaturate şi amplificate în mod deliberat.  Ele dau de înţeles că Iranul construieşte o armă nucleară. Dezminţirile venite din partea Teheranului sunt respinse imediat.

Mass-media nu comentează nimic în legătură cu ipocrizia Washingtonului care cere  să se pună capăt programelor nucleare iraniene în timp ce sprijină pe deplin înarmarea nucleară a singurului stat din Orientul Mijlociu - aliatul sau, Israelul -  care este faimos pentru războaie sale de agresiune. Această atitudine evidentă subliniază faptul că beligeranţa lui Obama faţă de Iran nu are de-a face cu "ameninţarea sa nucleară", tot aşa cum nici  războaiele din Afganistan şi Irak nu au fost legate de "terrorism" şi arme de distrugere în masă.

Agresiunea americană  împotriva acestor trei ţări a fost determinată de ambiţiile americane îndelungate de a-şi consolida dominația asupra regiunii. Iranul deţine propriile sale rezerve de petrol şi gaze şi este totodată un podul strategic între zonele bogate în energie din Orientul Mijlociu şi Asia Centrală. Imperialismul SUA nu s-a consolat niciodată după pierderea hegemoniei în Teheran, care a urmat după răsturnarea aliatul său, Shah Mohammed Reza Pahlavi în 1979. Administraţia Bush s-a abţinut atunci de la acţiuni mai agresive împotriva Iranului doar pentru că armata americană era prinsă în situaţiile dificile din Irak şi Afganistan.

Administraţia Obama  exploatează acum tulburările politice din Orientul Mijlociu pentru a rearanja regiunea în concordanţă cu interesele sale strategice şi economice. După ce l-au izgonit pe Gaddafi din Libia, Statele Unite şi aliaţii săi aplică metode similare în Siria. Aici,  opoziţia facțiunilor sunite, susținute și armate de Turcia și Arabia Saudită, exploatează nemulţumirea populară pentru a forţa regimul pro-Iranian al preşedintelui sirian Bashar al-Assad s renunţe la putere. Opoziţia anti-Assad cere acum o intervenţie militară străină , intervenţie asemănătoare cu războiul NATO împotriva Libiei.

Statele Unite şi aliaţii săi regionali dau naştere în Irakul învecinat ostilităţilor sectare faţa de givernul Maliki, care se bazează pe părțile şiite simpatizate la Teheran. Washingtonul exploatează coaliţia bazată pe suniţii Iraqiya ca un mijloc de a pune presiuni -  sau, dacă este nevoie, de a rearanja - asupra guvernului irakian şi de a-l îndepărta de Iran. În acelaşi timp, SUA  menţine  tăcere asupra  măsurilor represive utilizate de către aliații săi din Golf, inclusiv Arabia Saudită, pentru a suprima opoziţia politică a regimurilor lor autocrate.

Scopul central al acestor maşinării  din Orientul Mijlociu este regimul iranian, considerat în Washington cheia unui obstacol în calea ambiţiilor sale  - asta în ciuda numeroaselor eforturi iraniene de a ajunge la o înţelegere cu Statele Unite. În 2009, administrația Obama a fost implicată în orchestrarea sprijinului internaţional a "Revoluţiei verzi" care a eşuat. Această mişcare a fost compusă în mare parte din secţiunile mai privilegiate ale clasei de mijloc superioare din Iran. Acum, planurile militare americane sunt readuse în prim plan.

Intensificările neobosite ale tensiunilor aduc întotdeauna pericolul precipitării unui conflict, chiar dacă acestea sunt, cândva în timp,  neintenţionate. Un război împotriva Iranului, o ţară care este situată într-un punct crucial al calculelor geopolitice nu numai ale SUA, ci, de asemenea, şi a rivalilor săi majori, cum ar fi Rusia şi China, riscă în mod inevitabil escaladarea unui conflict regional şi internaţional mult mai larg, cu consecinţe catastrofale pentru umanitate.

Forţa motrică din spatele erupției militarismului american este declinul economic al Statelor Unite, intensificat acum de agravarea crizei economice globale. Singura forță socială care poate să prevină alunecarea în noi războaie și mai oribile este clasa muncitoare internaţională.  Ea poate realiza acest lucru prin răsturnarea sistemul de profit aflat în stare de faliment,  a sistemului de stat națiune demodat şi înlocuirea lor cu o economie socialistă,  planificată la nivel mondial.

Peter Symonds