Învăţături desprinse din grevele europene

30 noiembrie 2010

Trădarea grevelor din Franţa care luptau împotriva reducerilor de pensii propuse de preşedintele Nicolas Sarkozy subliniază nevoia unui bilanţ politic. Cum poate fi dusă lupta împotriva reducerilor sociale implementate de către guvernele europene?

În Franţa a avut loc în luna octombrie o grevă a lucrătorilor portuari şi a celor din industria petrolului . Greva a fost însoţită de ample proteste studenţeşti şi a inspirat lupta clasei muncitoreşti împotriva lui Sarkozy. Grevele au fost eficiente şi extrem de populare, ducând repede la o criză de benzină şi motorină. Ca urmare a acestui fapt, guvernul s-a văzut izolat politic.

Cu toate acestea, Sarkozy a reuşit să spargă greva cu ajutorul scutierilor şi a ignorat în continuare protestele a sute de mii de muncitori şi studenţi.

Grevele din Franţa sunt stadii incipiente ale unei revigorari a luptei de clasă internaţională. Peste 100.000 de muncitori au demonstrat sâmbătă la Lisabona împotriva reducerilor sociale propuse de premierului socialist Jose Socrates. Ieri au participat la Londra aproximativ 50.000 de studenţi la un protest împotriva triplării taxelor de şcolarizare. Unii demonstranţi au ocupat sediul Partidului Conservator şi s-au bătut cu scutierii.

Însă, în ciuda ostilităţilor masive ale populaţiei şi a dorinţei muncitorilor şi tinerilor de a combate reducerile sociale, acţiunile lor au fost respinse.

Guvernele conservatore şi social-democrate impun reduceri brutale ingnorând complet opinia publică. Muncitorii din întreaga Europă constată că nu luptă numai împotriva angajatorilor lor, ci tebuie să ducă şi o luptă politică împotriva guvernului. Pentru aceasta este nevoie de o nouă perspectivă şi de noi organizaţii de luptă .

Principalul motiv pentru înfrângerile clasei muncitoare este starea de faliment a politicii de presiune care le este impusă de către sindicate şi de asa-numitele partide de stânga. O astfel de perspectivă nu are nimic de oferit în condiţiile în care statul şi clasa conducătoare, aflate într-o criză fără precedent din 1930 încoace, nu intenţionează să cedeze sub nici o formă.

Sindicatele din Grecia, Spania şi Portugalia au organizat mai multe greve naţionale sau de o zi pentru a pune, aparent, presiune asupra guvernelor social-democrate de a modifica reducerile. Aceste reduceri au fost impuse pentru a satisface cerinţele creditorilor apărute în urma datoriilor de stat ale Greciei, din primăvara acestui an. După cum era previzibil, guvernul, susţinut de sindicate, a ignorat protestele care de altfel au afectat viaţa economică doar pentru putin timp.

Rezultatul este unul catastrofal pentru muncitori. Conform rapoartelor de presă, nivelul de trai al muncitorilor a fost redus cu până la 30 %. 

Guvernul şi presa din Franţa au tratat protestele cu dispreţ vădit. Un editor scria în Le Monde, că acestea reprezintă doar "un episod în procesul de formare al reformelor". Un purtător de cuvânt al sindicatelor a încercat să exprime frustrarea muncitorilor faţă de aceste proteste rămase fără rezultat declarând că: "Aceştia s-au saturat pur si simplu să se mai plimbe pe strazi."

Fostele partide de stânga şi cele burgheze mici cum este SYRIZA în Grecia, dar şi Noul Partid Anti-capitalist din Franţa au explicat însă muncitorilor că cel mai important lucru în lupta împotriva reducerilor sociale este o posibilă participare numeroasă la aceste mitinguri. Abordând o politica cinică, partidele acestea încearcă să se folosească de dorinţa oamenilor de a lupta împotriva guvernelor reacţionare canalizând-o înspre organizaţiile sindicatele. Însă, dezamăgirea tot mai mare a clasei muncitoare faţă de situaţia aparent fără ieşire a acestor proteste face lucrul acesta tot mai greu de obţinut.

Grevele clasei muncitoare au reuşit să arate adevarata faţă a acestor organizaţii sindicale, care de fapt sunt agenţii care lucrează în favoarea statului. Sindicatele din Grecia au sprijinit în mod deschis folosirea de către guvernul PASOK a armatei pentru a sparge greva şoferilor de camioane din iulie şi august anul curent. La rândul lor, sindicatele franceze nu au făcut nimic pentru a organiza greve de solidaritate cu angajatii de la rafinarii care au protestat luna trecută.

În altă părţi, sindicatele au refuzat să organizeze chiar şi acţiuni simbolice. În Irlanda de exemplu, în timp ce guvernul a iniţiat disponibilizări în masă şi atacuri asupra condiţiilor de muncă ale populaţiei, sindicatele din sectorul public au negociat în luna aprilie o interdicţie de a declara grevă în următorii patru ani.

În Marea Britanie nu există din partea sindicatelor naţionale nici un plan pentru acţiuni de grevă împotriva politicii noului guvern al premierului David Cameron cu toate că acesta a anuntat o reducere a cheltuielilor bugetare de 97 miliarde de euro, inclusiv reducerea a 500.000 de locuri de muncă în domeniul public, ceea ce va duce probabil, în total, la pierderea a milioane de locuri de muncă.

Partidele sunt complice la trădarea sindicatelor deoarece practică o politică de izolare a greviştilor şi pentru că, prin tăcerea lor, suprimă lupta de clasă. Ele resping în esenţă orice mişcare a clasei muncitoare care încercă să se elibereze din strânsoarea sindicatelor.

Problema principală este dezvoltarea unei perspective politice şi a unei organizaţii noi care să atragă straturi largi ale clasei muncitoare într-o luptă industrială şi politică împotriva guvernelor capitaliste din Europa şi din întraga lume. Din acest motiv, WSWS invită muncitorii să formeze comitete de acţiune independente de sindicate şi cu un program socialist.

Realizările sociale ale muncitorilor din perioada postbelica sunt distruse în întreaga Europa de Vest, în timp ce clasa conducătoare se îmbogăţeste prin faptul că împinge clasa muncitore într-o luptă competitivă cu fraţii ei de clasă. În acelaşi timp se promovează şovinismul împotriva musulmanilor şi a imigranţilor pentru a otravi climatul politic şi a diviza clasa muncitoare.

Luptele clasei muncitoare împotriva politicilor de austeritate nu sunt lupte naţionale, ci lupte europene şi mondiale, lupte ce trebuie duse la acest nivel. Muncitorii nu îşi pot apăra standardele de viaţă dacă pun presiune asupra guvernelor prin intermediul unor organizaţii care sunt în serviciul clasei conducătoare. Nu este de ajutor nici faptul că in anumite ţări sunt aduse la putere guverne burgheze alternative deoarece toate partidele sprijină aceste reduceri istorice.

Clasa muncitoare trebuie să lupte pentru a răsturna guvernele nedemocratice burgheze. Ea trebuie să facă lucrul acesta ca şi parte a unei lupte internaţionale, ca şi organizatii muncitoreşti cu un program socialist. În Europa, o parte a acestui program ar trebui să fie respingerea Uniunii Europeane şi dezvoltarea Statelor Unite Socialiste ale Europei. Această luptă este, la rândul său, legată de lupta pentru putere a muncitorilor şi de lupta pentru socialism pe plan internaţional.

Clasa muncitoare trebuie să se organizeze şi să construiască un partid care să poată conduce luptă politică împotriva ofensivei aristocratice financiare internaţională. World Socialist Web Site invită clasa muncitoare din Europa şi din intreaga lume să citească articolele sale şi să intre în legătura cu ea pentru a construi Comitetul Internaţional al celei de-a Patra Internationale ca pe un partid revoluţionar al clasei muncitoreşti europene şi mondiale.

13 noiembrie 2010

Alex Lantier